04.10.2022
de Claudiu Melinte
Bulldogul american este un câine de talie medie, chiar mare, cu un corp puternic și compact. Capul este mare și pătrat, cu maxilarele puternice. De asemenea, ochii sunt mari și rotunzi și pot avea mai multe culori. Urechile sunt de dimensiune medie și sunt pe jumătate ridicate. Corpul este acoperit cu o blană scurtă și aspră și are nevoie de periaj ocazional, cu precădere în perioadele în care năpârlește.
Conținutul acestui articol
Bulldogul american are nevoie de multă activitate și de aceea este de preferat să fie crescut la curte. Totuși, se poate descurca și într-un apartament, doar dacă va fi plimbat de două ori pe zi. Nu are nevoie de exerciţii fizice istovitoare, ci doar de o viaţă activă.
Îi place să alerge și să se joace, mai ales cu mingea. De asemenea, săritul este una dintre activitățle preferate. Poate să sară chiar și un metru.
Origine: SUA
Media de vârstă: 10-15 ani
Înalțime: Mascul: 50-65 cm, femelă: 51-61 cm
Greutate: Mascul: 32-54 kg, femelă: 27-41 kg
Temperament: Curajos, dominant, plin de energie
Dresaj: Se dresează destul de ușor
Boli specifice: Displazia de șold
Culori: Alb, cafeniu, roșu tigrat
Bulldogul american se dresează destul de ușor. Singura condiție este ca persoana care efectuează dresajul să fie blândă, dar în același timp fermă în comenzi, care să nu îl scape din mână. De asemenea, este nevoie de răbdare pentru ca acest câine să execute ceea ce i se cere. Se plictisește foarte repede, deși ar avea nevoie de cel puțin o oră de dresaj în fiecare zi. Trebuie să-i acordați mult timp și o atenție destul de mare, apoi veţi face dintr-un Bulldog american un câine maleabil şi prietenos.
Este un câine inteligent, curajos, dominant și calm. Este foarte prietenos și va fi un partener loial pentru stăpânul său. În plus, iubește copiii și va fi extrem de iubitor și protector cu ei. Suportă foarte bine durerea, așa că nu va fi deranjat chiar dacă cei mici se vor juca mai dur cu ei și îi vor chinui.
Atenție însă dacă îl lăsați pe lângă persoanele străine: din dorința exagerată de a-și apăra cu orice preț stăpânii, poate deveni extrem de agresiv. Nu suportă prezența altor câini, mai ales dacă este vorba de câini de același sex, atunci va deveni un animal problematic.
Femela poate da naștere de la 7 pui și poate avea la o singură sarcină chiar și 16 pui. De menționat este că femela are nevoie de cezariană, din cauza faptului că puii au capul mare. Este o operaţie oarecum costisitoare, dar este un risc pe care un Bulldog american şi-l asumă de la bun început.
Înainte de a vă cumpăra un pui de Bulldog american, trebuie să știți că acesta crește foarte repede în primul an și jumătate. De aceea, hrana trebuie să corespundă nevoilor sale și este obligatoriu să abă suficiente vitamine, minerale și calciu. Hrăniți puii de mai multe ori pe zi şi folosiţi la nevoie ajutorul suplimentelor alimentare.
În plus, puii de Bulldog american trebuie să fie obișnuiți cu plimbările pe stradă și cu prezența altor persoane, pentru a deveni sociabili și a nu avea tendința de agresivitate.
Pe site-ul www.animalepierdute.ro avem o bază de date uriașă cu câini și pisici din România oferite spre adopție. Verifică numeroasele anunțuri din secțiunea ”Adoptă un Câine”. Sunt șanse mari să găsești Bulldog american printre animalele oferite spre adopție.