Cât ține sarcina la câini: Ghid pentru proprietari

Prima sarcină apare la câini după ce este atinsă maturitatea sexuală, iar asta diferă de la o rasă la alta. Câinii de talie mică ajung în acest punct între 7 şi 15 luni, la fel şi cei de talie medie. Cei mai mari însă pot ajunge la gestaţie ceva mai târziu.

Abia după vârsta de 24 de luni (2 ani) ajung şi câinii mari la maturitatea sexuală, însă nu este recomandată împerecherea chiar atunci, ci abia la după a doua sau a treia perioadă fertilă, pentru a fi aptă total din punct de vedere fizic.

Când rămân femelele însărcinate?

Femelele pot deveni gestante undeva la opt luni distanţă, după ce intră în călduri. Perioada lor fertilă durează până la maximum trei săptămâni şi doar dacă se simte pregătită va lăsa un mascul pe lângă ea, altfel va deveni agresivă.

Perioada de gestaţie, adică sarcina, durează între 61 şi 65 de zile, în funcţie de rasă. Nu există teste de sarcină pentru câini, dar vă veţi da seama din semnalele corpului că femela este însărcinată şi se pregăteşte să aducă pui pe lume:

  • la o lună după împerechere vei observa o scurgere
  • mameloanele lor vor deveni mai mari, îşi vor schimba culoarea şi vor produce un lichid
  • şi câinii au acele greţuri matinale, asemenea femeilor însărcinate şi acest lucru se întâmplă la începutul sarcinii
  • după a 35-a zi de sarcină vor începe să ia în greutate
  • burta va începe să se umfle, dar nu va fi foarte proeminentă în cazul femelelor aflate la prima sarcină
  • îi va scădea apetitul şi va fi mai tăcută de obicei
  • în a doua perioadă a sarcinii, pofta de mâncare va creşte şi dieta câinelui tău va trebui să fie modificată în acest sens

De regulă, femelele se pot descurca singure să îşi aducă puii pe lume. Vor începe să îşi caute un loc călduros şi izolat, unde să facă asta. Nu ai cu ce să o ajuţi, dar ar trebui să fii cu ochii pe ea, în cazul situaţiilor neprevăzute.

    Vrei sa adopti un animal?

    Adaugă emailul tău și află înaintea tuturor care sunt cele mai recente animale adaugate spre adopție. Uneori vei primi chiar și anunturi cu caini sau pisici de rasa!