28.08.2021
de Sorin-Marian
Cele mai longevive animale din lume sunt vietăţi dintre cele mai interesante şi mai variate. Aţi auzit de Geoduck?
Este scoica de apă sărată şi se spune despre ea că este cea mai mare specie de acest fel. Are o durată de viaţă de până la 160 de ani şi corpul său poate ajunge să măsoare până la un metru în lungime.
Habitatul său natural este într-un golf mic, de lângă Seattle. Este vorba despre Puget Sound, care leagă oraşul anterior amintit de Oceanul Pacific.
Reptila Tuatara este un alt animal care trăieşte foarte mult. Provine din Noua Zeelandă şi sunt vertebratele care trăiesc cel mai mult dintre toate. Specialiştii spun despre ele că ajung să trăiască şi 200 de ani.
Printre animalele care au o viaţă incredibil de lungă pe acest pământ se numără viermele Lamellibranchia. Este o creatură colorată şi luuungă de până la 3 metri. Specialiştii spun despre acestea că ajung să trăiască şi până la 170 sau 200 de ani.
Ariciul de mare roşu se găseşte în Oceanul Pacific şi trăieşte la adâncimi de peste 90 de metri. Sunt coloraţi şi trăiesc până la 200 de ani.
Balena de Groenlanda este cel mai mare animal de pe întreg globul pământesc. Are o medie de viaţă de 200 de ani.
Broaştele ţestoase sunt vertebratele care trăiesc cel mai mult dintre toate. La 175 de ani s-a stins cea mai bătrână broască ţestoasă din lume. Trăia în Galapagos şi avea insuficienţă cardiacă. Nu a crescut în mediul său natural, ci în grădina zoologică a lui Steve Irwin. Se numea Harriet.
Şi meduzele au o viaţă lungă. Meduza turritopsis nutricula este cea mai longevivă dintre toate, corpul său are un diametru de doar 5 milimetri şi specialiştii spun despre ele că sunt…nemuritoare. Da, aţi citit bine. Pentru că nu există dovezi ale limitei sale de viaţă.
Scoicile au o durată mare de viaţă în general, dar cea din Artica islandică deja depăşeşte orice limită. Scoica Quahog trăieşte peste 400 de ani şi este una dintre cele mai delicioase fructe de mare.