03.10.2022
de Claudiu Melinte
Bull Terrier este un câine de talie medie, cu un corp puternic și musculos. Această rasă se deosebește prin forma capului, care seamănă cu un ou, lunguieț și curbat. Ochii sunt mici și oblici, iar urechile în permanență ridicate. Coada scurtă vine în prelungirea coloanei. Corpul este acoperit cu o blană scurtă, deasă și aspră. Aceasta nu necesită o îngrijire deosebită, fiind suficientă o periere ocazională cu o mănușă de cauciuc şi asta e tot.
Conținutul acestui articol
Origine: Anglia
Media de vârstă: 11-14 ani
Înalțime: 53-56 cm
Greutate: 24-30 kg
Temperament: Curajos, vioi, încăpățânat și prietenos
Dresaj: Dresajul trebuie să fie ferm și făcut de o persoană cu experiență
Boli specifice: Surditate, probleme oculare
Culori: Alb, alb cu pete, negru, cafeniu sau combinații între aceste culori
De reținut este faptul că Bull Terrier are nevoie de un stăpân cu experiență, care să-l poată domina, altfel va fi scăpat uşor din mâna şi temperamentul cu care va creşte nu îl va avantaja deloc. În plus, îi trebuie multă mișcare, dar nu-l lăsați să stea prea mult timp la soare, pielea acestuia fiind destul de sensibilă şi poate dezvolta probleme serioase de sănătate.
Bull Terrier nu este un câine care se dresează neapărat greu, dar are nevoie de o persoană cu experiență care să facă asta. Dresajul trebuie început de la o vârstă cât mai mică, altfel riscați ca acest câine să devină foarte încăpățânat. Deși învață foarte repede ceea ce i se cere, are tendința de a deveni independent și de a face totul de capul lui.
De aceea, dresajul trebuie să fie unul ferm, realizat cu multă răbdare şi pricepere. Sunt recomandate sesiunile scurte, pentru ca acesta să nu se plictisească. Mare atenție: este interzis ca în timpul dresajului, câinele să fie învățat să atace oamenii. Este recunoscut pentru faptul că atunci când mușcă, foarte greu mai dă drumul la pradă. Aşa că în niciun caz nu are nevoie să se înveţe să facă asta.
În mod total surprinzător Bull Terrier este un câine extrem de prietenos și blând, care adoră să fie mângâiat și să fie ținut în brațe. Se atașează foarte mult atât de stăpân, cât și de copii. Îi place să se joace cu aceștia și va avea tendința de a-i proteja. Nu este recomandat să-l lăsați prea mult timp singur, pentru că poate produce pagube în casă din cauză că se va plictisi.
Deși se înțelege bine cu oamenii în general, când vine vorba de alte animale, mai ales de alți câini, poate deveni agresiv, fiind totuși la bază un câine de luptă. Însă dacă va fi obișnuit de mic cu prezența altor animale, poate deveni sociabil uşor, uşor.
Este curajos și rezistent, de aceea poate fi folosit fără probleme ca și câine de pază. Va lătra insistent de fiecare dată când va simți un pericol în apropiere şi va face simţită prezenţa oricărui intrus. Țineți însă cont că poate deveni destul de încăpățânat, mai ales dacă nu știți să-l dominați, aşa că aveţi grijă la dresaj.
Femela dă naștere în medie la 5-10 pui. În cazul în care vă hotărâți să vă cumpărați un pui de Bull Terrier, acesta trebuie luat doar de la canise recunoscute. Un alt aspect important este acela că puii care sunt complet albi sunt predispuși la surzire și la boli ale pielii din cauza problemelor specifice rasei.
Și alimentația puilor trebuie atent supravegheată. Sunt foarte mâncăcioși, dar aveți grijă că pot înghiți și diferite obiecte periculoase, care le pot provoca leziuni grave. Nu lăsaţi jucăriile copiilor în preajma lor.
Învățați-l de mic să accepte lesa, pentru că nu este indicat să-l lăsați liber atunci când îl scoateți la plimbare.
Pe site-ul www.animalepierdute.ro avem o bază de date uriașă cu câini și pisici din România oferite spre adopție. Verifică numeroasele anunțuri din secțiunea ”Adoptă un Câine”. Sunt șanse mari să găsești Bull Terrier printre animalele oferite spre adopție.