Cât de mult trăiește un papagal de colivie

Una dintre cele mai căutate informaţii atunci când o persoană vrea să îşi cumpere un papagal pe care să îl ţină în colivie este cât de mult trăieşte acesta.

Înainte de toate, trebuie să ţineţi cont de faptul că durata de viaţa a unei astfel de păsări este dată şi de dimensiunea acestuia. Conform cercetătorilor, există două tipuri.

Până la câţi ani trăieşte un papagal crescut în colivie?

Iar acestea se împart aşa, speciile de dimensiuni medii trăiesc între 10 şi 15 ani şi ajung până la 20 de ani, în cazurile excepţionale. Au existat şi cazuri istorice, când papagalii au ajuns chiar şi până la vârsta de 65 de ani.

Papagalii de dimensiuni mai mari trăiesc, în medie, cu cinci ani mai mult faţă de cei mici. Cea mai longevivă rasă de papagali, recunoscută în toată lumea, este Cacadu. Este o pasăre exotică şi în anumite grădini zoologice au ajuns şi până la vârsta de 100 de ani. Dacă este ţinut în captivitate, acesta trăieşte mai puţin, undeva la 30-50 de ani.

O altă rasă longevivă de papagali care poate depăşi vârsta de 50 de ani este cea Amazon. Doar dacă este bine întreţinut şi are parte de o alimentaţie corectă, însă. Acesta are nevoie de o colivie spaţioasă pentru a se putea desfăşura.

Papagalii din rasa Ara trăiesc între 30 şi 50 de ani atunci când sunt ţinuţi în captivitate. Ca la orice regulă, există şi excepţii, iar conform specialiştilor au existat exemplare ce au depăşit cu mult vârsta de 50 de ani.

Papagalii Lori curcubeu trăiesc între 15 şi 20 de ani, cei din rasa Eclectus ajung şi ei până la 50 de ani. Nu este însă o treabă uşoară să creşteţi un papagal, mai ales pentru că are nevoie de o alimentaţie adecvată. Ei au ficatul lung şi specialiştii avertizează asupra faptului că este foarte greu de crescut în casă un asemenea exemplar. Pe lângă asta, speranţa lor de viaţă poate scădea considerabil dacă se îmbolnăvesc ori dacă ajung să se plictisească.