Buna, eu sunt Lulu și cu ajutor celor doi noi prieteni de ai mei, încercam sa îmi gasesc și eu o căsuța.
Am fost găsită la o benzinărie de lângă București, unde, sa va spun sincer, nu mai puteam de frig.
Din păcate niciunul din cei doi nu ma poate adopta, chiar dacă știu cât de dornici sunt.
Sper ca exista o familie care ar putea sa își împartă bucata de pâine și cu mine.
Despre mine sa va spun, sunt foarte cuminte și momentan destul de speriata, îmi e puțin cam greu sa inteleg ce se întâmpla.
Ca aspect, sunt neagră și încălțată, având lăbuțele albe și cu mare pata alba pe piept.
Sper ca am reușit cumva sa va ajung la suflet puțin și sper ca ma puteți ajuta sa îmi gasesc și eu locul.